Informatii suplimentare
Substanța activă: 60g/l nicosulfuron
Mod de acțiune: Radial Extra este absorbit rapid de buruieni mai ales prin frunze, dar și prin rădăcini și apoi se translocă atât ascendent cât și descendent în curentul de sevă până la nivelul meristemelor (punctelor de creștere), unde provoacă dereglări ireversibile în diviziunea celulară. Plantele capătă în scurt timp de la tratament o nuanță roșiatică specifică, se etiolează și apoi se necrozează. Combaterea totală a buruienilor se realizează într-o perioadă mai lungă, de până la 3 săptămâni, însă acestea își încetează creșterea imediat după aplicarea erbicidului.
Mod de utilizare: Este un erbicid postemergent sistemic, acțiunea sa fiind influențată de condițiile climatice și de vegetația din momentul aplicării, astfel ca absorbția și translocarea sunt mult mai intense și mai rapide atunci când buruienile au condiții optime de creștere (lumină, căldură, apă, hrană) și ca urmare efectul de combatare este mai complet. Plantele de porumb reușesc printr-un mecanism propriu să metabolizeze substanța activă din erbicid și să o transforme în compuși biologic-inactivi, astfel ca la majoritatea hibrizilor nu se constata nici o urmă de fitotoxicitate.
Radial este folosit pentru a combate buruieni monocotiledonate anuale cum ar fi: Setaria spp. (mohor), Echinochloa crus-galli (iarba barboasa), Digitaria sanguinalis (meișor), precum și monocotiledonate perene cum ar fi: Sorgum halepense (costrei atât din semințe cât și din rizomi) și Agropyron repens (pir).
Radial are efect parțial de combatere și asupra unor dicotiledonate ca: Amaranthus retroflexus (știr), Chenopodium album (lobodă), Solanum nigrum (zarna), Polygonum spp. (iarbă roșie), Stellaria media (rocoină), Sinapis arvensis (muștar), Datura stramonium (ciumăfaie).




